Bordello este un local adecvat celor în căutare de distracţie şi servicii de calitate. Acesta este primul cabaret autentic din România care include Dining Theater. Amenajat într-o manieră unică, acest local impresionează prin reprezentaţiile de cabaret şi numerele de magie, dar şi prin mâncarea gustoasă şi săţioasă.
Bordello este situat într-o veche casă boierească, împărţită pe două etaje: la etajul unu se regăseşte Bordello’s Library Bar, latura mai elegantă şi rafinată a cabaretului, împreună cu Mulanrug Dining Theatre, latura plină de viaţă şi exuberanţă; iar la subsol se află latura matură, lipsită de inhibiţii, denumită Bordello’s Boudoir.
Servirea este impecabilă, destinată a oferi clienţilor cele mai plăcute experienţe. Cina “Casual Fine Dining” completata cu entertainment de calitate, garantate de artişti iscusiţi, fac din acest local o alegere extraordinară pentru oricine.